Termoizolație fațadă și anvelopare

Anveloparea înseamnă izolarea pereților exteriori cu un sistem compozit: plăci termoizolante lipite și prinse cu dibluri pe peretele existent, peste ele un strat de masă de șpaclu armat cu plasă din fibră de sticlă, apoi grund și tencuială decorativă. Denumirea tehnică este ETICS.

Sistemul se poate pune pe cărămidă, beton, BCA, chirpici sau pe tencuiala veche, dacă e bine prinsă. Diferența dintre clădiri nu e la principiu, ci la alegerea materialelor și a grosimii. Anveloparea nu rezolvă singură ferestrele proaste, podul neizolat sau soclul umed: acestea trebuie privite împreună.

Alegerea se face după patru criterii: cât de bine izolează (conductivitatea termică, lambda: cu cât mai mică, cu atât mai bine), cum se comportă la foc, cât de bine lasă vaporii să treacă și prețul. Valorile exacte sunt în declarația de performanță a producătorului.

• Polistiren expandat alb (EPS): soluția de bază la majoritatea caselor din cărămidă.
• Polistiren grafitat (gri): izolează în general cu 20–25% mai bine la aceeași grosime; util unde e loc puțin, de exemplu la glafuri. Se montează cu plasă de umbrire pe schelă.
• Vată minerală bazaltică: incombustibilă și permeabilă la vapori; pentru clădiri cu mai multe niveluri, pereți vechi, chirpici și ca fâșii de protecție la foc.
• Polistiren extrudat (XPS): pentru soclu și pereții în contact cu solul, unde e umezeală.

Schela, manopera și tencuiala costă aproape la fel la 8 cm sau la 15 cm de izolație. De aceea, centimetrii în plus sunt relativ ieftini, iar peste o anumită grosime câștigul crește tot mai puțin. La casele din cărămidă se folosesc în general 10–15 cm de polistiren alb sau ceva mai puțin din cel grafitat; la vată, grosimea se alege după calcul.

Valorile cerute de normele românești și de programele de finanțare le poate verifica un proiectant sau un auditor energetic. Dacă vreți să aplicați la un program, verificați condițiile programului actual înainte de a alege grosimea.

1. Pregătirea peretelui: tencuiala desprinsă se dă jos, golurile se completează, umezeala se rezolvă, iar pereții care se fărâmițează primesc amorsă.
2. Profilul de soclu (de pornire) se montează orizontal, pe tot conturul clădirii.
3. Plăcile de polistiren se lipesc pe contur și în puncte, decalat, strâns una lângă alta; adezivul nu intră în rosturi. Rosturile mai late se umplu cu fâșii de polistiren sau spumă, nu cu adeziv.
4. Diblurile se montează după întărirea adezivului, în numărul și lungimea date de producător, mai multe la colțuri și la margini.
5. Se montează colțarele, lacrimarele și profilele de racord la ferestre, apoi se înglobează plasa în masa de șpaclu, cu suprapunere.
6. După uscare: grund, apoi tencuiala decorativă, aplicată dintr-o dată pe fiecare suprafață, ca să nu rămână urme de înnădire.

Producătorii permit de regulă lucrul între +5 și +30 °C, fără ploaie, soare puternic sau vânt tare. Întrebați firma ce temperaturi și timpi de uscare are sistemul propus.

Punțile termice apar mai ales în jurul ferestrelor, la soclu, la balcoane și la racordul cu acoperișul. Pe acolo frigul și umezeala intră concentrat, iar pe interior apar pete și mucegai.

• Glafurile și buiandrugul se izolează cu plăci mai subțiri, de câțiva centimetri.
• Soclul se izolează cu XPS coborât sub nivelul terenului și legat de hidroizolație.
• Pervazurile vechi devin prea scurte; se înlocuiesc cu unele care ies suficient în afara fațadei.
• Burlanele, conductele de gaz și suporturile de aer condiționat se remontează în fața izolației, cu distanțiere.
• La pereții umezi sau din chirpici se alege un sistem permeabil la vapori, iar umezeala se rezolvă înainte.

După ce schimbați ferestrele și izolați fațada, casa nu mai respiră singură. Aerisiți regulat sau gândiți-vă la o soluție de ventilare, altfel umezeala găsește ultimul colț rece.