Acoperișuri, dulgherie și tinichigerie

Starea acoperișului se judecă pe trei niveluri. Primul este învelitoarea: țigla sau tabla. Al doilea este ce e sub ea: șipcile, contrașipcile și membrana. Al treilea este structura de lemn: căpriorii, panele, cosoroaba și legăturile.

Dacă doar învelitoarea e îmbătrânită, dar structura e sănătoasă, ajunge înlocuirea învelitorii cu membrană și șipci noi. Dacă membrana lipsește sau s-a rupt și șipcile sunt putrede, se schimbă tot ce e deasupra căpriorilor. Dacă și căpriorii, cosoroaba sau panele sunt putrede, atacate de insecte sau lăsate, întâi se repară structura, apoi vine învelitoarea.

Urcați în pod după o ploaie. Petele închise de-a lungul căpriorilor, lemnul umed sau mucegaiul pe șipci arată unde intră apa. Fotografiați-le și trimiteți-le odată cu cererea.

Un acoperiș modern nu înseamnă doar țiglă pe șipci. Fiecare strat are rolul lui, iar lipsa unuia se vede, de obicei, după câțiva ani.

• Învelitoarea (țiglă sau tablă) ține ploaia și zăpada.
• Șipcile țin învelitoarea; distanța dintre ele se ia din fișa producătorului țiglei.
• Contrașipca lasă un strat de aer sub învelitoare, prin care se usucă umezeala.
• Membrana de difuzie oprește apa și zăpada spulberată, dar lasă vaporii să iasă.
• Aerisirea: aerul intră la streașină și iese la coamă, prin țigle sau bandă de ventilare.
• La mansardă: izolație între și sub căpriori, plus o barieră de vapori lipită etanș spre interior.

Alegerea depinde de panta acoperișului, de cât poate duce structura, de stilul casei și de regulile locale de urbanism. Prețul vine abia după acestea.

• Țigla de beton: grea, rezistentă la îngheț, se folosește des la renovări; are nevoie de o pantă suficientă.
• Țigla ceramică: durabilă, își păstrează culoarea; unele modele sunt foarte grele, așa că structura trebuie verificată.
• Țigla metalică: ușoară, merge și la pante mici; atenție la zgomot, la condens pe partea de jos și la stratul de protecție zgâriat.
• Tabla fălțuită: potrivită pentru pante mici și forme complicate; cere suport continuu din scândură și tinichigiu cu experiență.
• Șindrila bituminoasă: ușoară, dar cere astereală continuă și durează mai puțin.

Câmpul de țiglă rar lasă apa. Infiltrațiile pornesc aproape mereu la racorduri: în dolie, unde se întâlnesc două pante, la coș, la peretele de care se lipește acoperișul, în jurul ferestrelor de mansardă și la streașină.

La coș se face o bordurare din mai multe bucăți: partea de jos stă peste țiglă, părțile laterale intră sub țiglă, partea de sus intră sub învelitoare, iar marginea de sus a tablei se prinde într-un șliț în coș sau sub un profil de închidere. Jgheabul se dimensionează după suprafața acoperișului, se montează cu pantă spre burlane, iar cuprul nu se pune lângă tablă zincată sau aluminiu, pentru că apar coroziuni.

Întrebați câte burlane propune meseriașul și unde. Un al doilea burlan sau mutarea burlanului la mijlocul jgheabului ajută adesea mai mult decât un jgheab mai mare.

Reparația învelitorii fără schimbarea formei și a materialelor este, de regulă, scutită de autorizație de construire. Schimbarea formei, a pantei, a structurii sau a materialului, mansardarea și lucrările în zone protejate se discută întâi cu compartimentul de urbanism al primăriei. La bloc decide asociația de proprietari.

Înainte de a semna, puneți meseriașilor aceleași întrebări, ca ofertele să poată fi comparate:

• Ce învelitoare, ce membrană și ce șipci propuneți, și de ce?
• Ce faceți cu structura și cum calculați lemnul putred descoperit la desfacere?
• Cum protejați casa de ploaie cât timp acoperișul e deschis?
• Cine face dulgheria, învelitoarea și tinichigeria?
• Ce garanție dă producătorul și ce garanție scrisă dați pentru lucrare?
• Cine se ocupă de deșeuri și, dacă e cazul, de azbociment?