Montaj gresie și faianță, cu hidroizolație unde e nevoie

Faianța clasică (ceramică glazurată) e mai poroasă, se taie ușor și e foarte bună pe pereți, dar pe pardoseală glazura se uzează repede. Gresia porțelanată este arsă la temperatură înaltă până devine compactă: absoarbe foarte puțină apă, rezistă la îngheț și la zgârieturi, deci merge pe pardoseală și afară.

Placa rectificată are marginile șlefuite după ardere, la unghi drept și dimensiune exactă, deci permite rosturi foarte subțiri, dar numai pe suport perfect plan. Plăcile de format mare (de la aproximativ 60×120 cm în sus) sunt o tehnologie aparte: ventuze, sistem de nivelare, adeziv aplicat pe ambele fețe și cel puțin doi oameni.

• Toate cutiile să aibă același calibru și aceeași nuanță; plăcile din loturi diferite nu dau un rost uniform.
• Comandați totul deodată, cu rezervă pentru tăieturi (mai mare la diagonală sau os de pește); câteva plăci păstrate ajută la reparații ulterioare.
• Afară folosiți doar gresie porțelanată rezistentă la îngheț, cu clasă antiderapantă potrivită (de regulă R11 pe terasă și scări).

Adezivii pentru plăci sunt clasificați după standardul european EN 12004. Litera C înseamnă adeziv pe bază de ciment, D adeziv în dispersie (gata preparat), R adeziv pe bază de rășini. C1 are aderență normală, C2 aderență îmbunătățită. Literele suplimentare: F priză rapidă, T alunecare redusă (pentru pereți și plăci grele), E timp deschis prelungit, S1 deformabil, S2 foarte deformabil.

• Faianță mică sau medie pe perete interior absorbant: de regulă ajunge C1 T.
• Gresie porțelanată pe pardoseală: cel puțin C2 TE.
• Încălzire în pardoseală, terasă, format mare, placare peste plăci vechi: C2 TE S1.
• Piatră naturală și mozaic de sticlă: adeziv alb, ca să nu se vadă pete prin placă.
• Chitul (EN 13888): în baie și pe pardoseală cereți chit CG2 WA; la duș și pe blatul de bucătărie, chitul epoxidic nu absoarbe apă și nu mucegăiește.

Adezivul trebuie să acopere spatele plăcii aproape complet. Unde rămâne gol, placa sună a gol, iarna apa înghețată o poate ridica, iar sub greutate se crapă.

Faianța și chitul cimentos nu sunt impermeabile. La duș, apa trece prin rosturi și prin silicon în stratul de adeziv, apoi în planșeu și în tavanul vecinului. De aceea, în zonele umede e nevoie sub plăci de un strat continuu de hidroizolație lichidă.

1. Amorsă pe pardoseală și pe pereți.
2. Bandă de etanșare în toate colțurile și la îmbinarea perete–pardoseală.
3. Manșete la țevi și la sifonul de pardoseală.
4. Două straturi de hidroizolație, aplicate perpendicular unul pe altul, cu timpii de uscare ceruți de producător.
5. Placare cu adeziv flexibil compatibil cu membrana.

La duș, hidroizolația acoperă toată pardoseala și pereții cel puțin până peste înălțimea capului de duș. Pe terasă se folosește un sistem pentru exterior, rezistent la îngheț, cu pantă de scurgere și profil de picurare la margine.

Pe un suport denivelat nu iese o pardoseală plană. Denivelările mari nu se corectează cu adeziv gros, care se contractă și se desprinde; se toarnă șapă autonivelantă, pe amorsă. Șapa nouă trebuie să fie uscată: umiditatea se măsoară, nu se estimează, altfel adezivul nu face priză corect.

Peste plăci vechi se poate placa numai dacă sunt bine prinse, după degresare și amorsă de aderență, cu adeziv flexibil.

Pardoseala se mișcă la căldură, umiditate și încărcare. Rosturile de dilatație din șapă trebuie continuate în placare, nu acoperite; la pereți rămâne un rost perimetral, umplut elastic sau acoperit de plintă. Colțurile, îmbinarea cu cada și cu cabina de duș se etanșează cu silicon sanitar, nu cu chit, iar siliconul se înlocuiește din când în când.

1. Măsurare și plan de așezare: unde cad tăieturile, cum se aliniază cu sifonul și cu obiectele sanitare.
2. Demontare și verificarea suportului: planeitate, plăci care sună a gol, umiditate, starea scurgerilor.
3. Amorsă sau punte de aderență, șapă autonivelantă unde e cazul, uscare.
4. Hidroizolație în zonele umede, cu timp de uscare.
5. Adeziv aplicat cu gletiera dințată (pe ambele fețe la format mare), plăci așezate cu sistem de nivelare sau distanțieri.
6. Profile la colțuri, praguri și rosturi de dilatație.
7. Chituire după priza adezivului, curățare, silicon la colțuri și la obiectele sanitare.

Întrebați faianțarul ce clasă de adeziv și de chit folosește pentru plăcile alese, unde face hidroizolația, dacă măsoară umiditatea șapei și unde lasă rosturi de dilatație. Din răspunsuri se vede dacă gândește în sistem sau doar pune plăci.